ADHD (Attention Deficit / Hiperactivity Disorder) insemnand tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie (THDA), este un termen ce provine din clasificarea Americana DSM IV – TR.
Notiunea de hiperkinezie este similara cu cea de hiperactivitate, si este caracterizata prin exces de activitate, lipsa de odihna, nervozitate, alergare, catarat, vorbit in exces.
Impulsivitatea, neatenția și hiperactivitatea sunt caracteristicile principale invocate în descrierea tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD). Debutul ei are loc în copilărie și poate continua până la vârste adulte, cu influențe negative asupra capacității de învățare și relaționare socială.
Plictiseala rapidă pentru sarcinile repetitive, dezinteresul și delăsarea, nefinalizarea activităților începute, impulsivitatea asociată cu incapacitatea de întârziere a satisfacției, optarea pentru recompense mici, imediate (caracteristică regăsită și în descrierile altor deficiențe, în cele mentale de exemplu), nerespectare a regulilor, fluctuanță în performanțe alcătuiesc tabloul clinic al ADHD (Barkley, 1991).
G.Still afirmă că tulburarea este întâlnită mai des la băieţi decât la fete în raport de 3 la 1 şi că simptomele acestei tulburări apar, în general, înaintea vârstei de 8 ani, dar cel mai adesea, înaintea copilăriei timpurii. Este important de reţinut că Still nu includea în categoria copiilor cu un deficit în controlul moral al comportamentului pe acei copii care nu au beneficiat de o educaţie corespunzătoare. G.Still postulează, astfel, o predispoziţie biologică a acestei tulburări, predispoziţie care poate fi ereditară sau asociată unor tulburări neurologice pre- sau post-natale.
Astfel, autorul consideră posibile 2 modalităţi explicative ale acestei condiţii: una care se referă la scăderea pragului inhibitiv în răspunsul la stimuli şi a doua care se referă la aşa-zisul sindrom al deconectării corticale, când intelectul se disociază de conştiinţă, ca urmare a unor modificări neuronale. Mai mult chiar, el considera că orice factor care ar fi putut determina leziuni cerebrale (sau modificări neuronale) ar putea constitui o cauză pentru acest deficit în controlul moral. Această concepţie este folosită de Tredgold şi, mai tîrziu, de Pasamanick, Rogers şi Lilienfeld [192], care utilizează leziunile cerebrale pentru a explica tulburările de comportament şi dificultăţile de învăţare.
Cum se manifesta ?
Cel puțin jumătate din următoarele simptome cu debut înainte de împlinirea vârstei de 7 ani duc către acest diagnostic:
– Mișcarea permanentă a mâinilor sau picioarelor în starea de repaus, agitație motorie (neastâmpăr, mers în zigzag etc.)
– Dificultate de a rămâne așezat când i se cere
– Atenție ușor de distras la stimuli externi
– Dificultate de a aștepta la rând în jocuri sau activități de grup
– Grabă de a răspunde fără să-l asculte pe interlocutor
– Dificultate de urmare a regulilor și instrucțiunilor însoțită de nefinalizare a activităților începute
– Lipsă de concentrare în activități
– Trecerea de la o activitate la alta
– Vorbit în exces, preferință pentru activități excesiv de zgomotoase
– Copilul nu poate sta liniștit
– Întreruperea celorlalți de la activități
– Pare să nu asculte, să nu audă
– Pierderea, rătăcirea de lucruri
– Angajarea în activități periculoase fără luarea în calcul a consecințelor
Unii copii pot manifesta simptomele doar într-un anumit mediu. Simptomele se înrăutățesc în situațiile ce necesită atenție susținută. Pot lipsi sau se pot diminua la maxim semnele dacă individul este stimulat frecvent sau controlat cu strictețe, în prezența unei singure alte persoane.
La vârsta mică, tulburarea se poate recunoaște prin somnul redus, plâns și iritabilitate mai mari decât la alți copii. Nu se concentrează pe o singură jucărie, pierde și distruge jucării.
Tipuri de ADHD
Primul tip este denumit tulburare hiperactivitate / deficit de atenție, tip combinat, întrucât pentru diagnosticare se combină minim șase simptome de deficit de atenție și minim șase de hiperactivitate. Acest tip pare să fie cel mai frecvent la copii și adolescenți.
Al doilea tip, denumit tulburare hiperactivitate / deficit de atenție, tip predominant de inatenție, prevalând simptomele de neatenție, respectiv simptomele de hiperactivitate sunt mai puțin de șase, iar cele de deficit de atenție de minim șase.
Al treilea tip, denumit tulburare hiperactivitate / deficit de atenție, tip predominant hiperactiv-impulsiv, are specifică predominanța hiperactiv-impulsivă, cu un număr de minim șase simptome de hiperactivitate și impulsivitate și mai puțin de șase simptome de deficit de atenție.
Observațiile efectuate de părinți sau învățători reprezintã o sursã importantã de informații pentru o eventualã diagnosticare. În contrast, adolescenții au mai mulți profesori la școalã, fiecare dintre aceștia fiind responsabili de mai mulți elevi. În afara școlii, adolescenții sunt de multe ori implicați în activități la care părinții au acces în micã mãsurã pentru a putea observa detalii privitoare la comportamentul și problemele acestora. Totuși, părinții pot furniza informați despre modul în care copiii își rezolvã temele, despre rutina zilnicã, dar nu pot preciza detalii despre funcționarea școlarã, interacþiunea socialã sau relaþionarea cu prietenii.
Se poate trata?
ADHD-ul poate fi tratat cu tratamente medicamentoase, o dietă bogată în acizi grași omega 3 și omega 6 poate ajuta la recuperarea copiilor hiperactivi. La recomandarea medicului, acizii grași pot fi administrați sub formă de suplimente nutritive, în combinație cu magneziu și zinc, în cure de câteva săptămâni. Este bine ca aceste suplimente să conțină ingrediente naturale, pentru a fi bine tolerate de cei mici dar și cu ajutorul terapiilor alternative neinvazive. În plus, starea pacientului se va ameliora prin psihoterapie. Terapia prin artă (muzică, dans, pictură etc.) poate aduce și ea echilibrul mult dorit. Mai este recomandată joaca în aer liber. Neapărat, trebuie să fie tratat cu multă iubire și înțelegere.
