Atunci când apar în viața noastră, copiii ne ajută să privim viața cu ochi mai buni și să ne bucurăm de fiecare clipă, aducând cu ei atât momente de liniște cât și multe provocări.
Una dintre problemele cu care ne putem confrunta atunci când suntem părinți este timiditatea celui mic, copilul fiind mai retras, interiorizat, preferând să se joace singur.
Episoadele de timiditate pe care micuțul nostru le experimentează din când în când sunt firești, atâta timp cât timiditatea lui nu devine excesivă și nu îl împiedică să interacționeze cu ceilalți.
Un copil timid este un copil sensibil, foarte receptiv la detalii, un copil care are nevoie de timp pentru a se putea adapta unor situații noi, timiditatea lui reprezentând un întreg amestec de emoții puternice (rușine, frică, reținere, tensiune).
Deși în familie copilul pare să se simte în largul lui, acesta își poate manifesta comportamentul timid atunci când merge la grădiniță sau la școală, problemele fiind semnalate de educatoare/profesor.
Cum se manifestă timiditatea la copii?
Putem observa la copilul nostru semnele timidității în plan comportamental încă din copilăria timpurie. Acesta nu răspunde întrebărilor celorlalți deși cunoaște răspunsul, preferă să se joace singur, nu vorbește din propria inițiativă, se agață de piciorul nostru atunci când străinii vin să interacționeze cu el, alternând zâmbetul cu ascunsul.
Îi este teamă să încerce lucruri noi, reușind însă să se adapteze după ce le încearcă, evită contactul vizual cu ceilalți, preferă să stea cât mai retras, iar dacă ceilalți insistă să comunice cu el, vorbirea micuțului va fi reținută, iar bâlbâială poate să apăra.
În plan psihologic timiditatea se manifestă ca o teamă de a nu fi evaluat negativ, emoție care apare în general în situațiile noi cu care copilul se confruntă. Această stare de tensiune interioară și anxietate poate fi cauzată de lipsa încrederii în sine sau în străini.
În plan fiziologic, copilul poate experimenta accelerarea pulsului, înroșirea pielii, tremurul mâinilor sau transpirație.
Posibilele cauze ale timidității
Deși nu se cunosc exact care sunt cauzele apariției timidității, există cercetări care evidențiază faptul că aceasta apare pe un teren predispozant, fiind transmisă genetic (cel puțin parțial).
De asemenea o altă cauză a apariției timidității este modul de interacțiune a părinților cu copilul și mediul în care cel mic se dezvoltă. Dacă în familie unul dintre cei doi părinți este mai timid, copilul poate imita comportamentele timidității, deoarece copiii învață prin exemple.
Există situația în care părinții sunt prea autoritari cu copilul, iar această atitudine a lor îl împiedică pe cel mic să aibă inițiativă sau să își exprime opiniile, această educație restrictivă subminând încrederea copilului în forțele proprii.
Perfectionismul părinților aduce critici și reproșuri copilului, atât în familie, cât și în public, copilul fiind criticat, rușinat în fața altor persoane, părinții arătându-și nemulțumirea permanentă. Copilul se gândește că nu este suficient de bun, iar în spatele timidității acestuia stă frica de a fi judecat, criticat.
Nici situația în care părinții sunt prea protectivi cu copilul nu este de dorit pe parcursul dezvoltării lui, deoarece neavând posibilitatea de a-și căpăta un grad de independență, cel mic riscă să nu își dezvolte curajul necesar de a lua decizii de unul singur.
Prin faptul că părinții vor să îi arate copilului că sunt disponibili pentru el și că poate beneficia de sprijinul lor mereu, îi transmit fără să își dea seama mesajul că el nu se poate descurca singur, frică marcantă care stă în spatele timidității lui.
Dacă cel mic crește într-o familie unde nu i se acordă atenție, iar dorințele și nevoile lui nu sunt satisfăcute, atunci copilul nu va mai vrea să se exprime, pentru că el crede că nu este suficient de important încât să fie băgat în seamă și că nimănui nu îi pasă de el .
Cum își pot ajuta părinții copilul?
Fiecare părinte își dorește să își ajute copilul să depășească timiditatea, însă de cele mai multe ori se află în situația în care realizează că au procedat greșit.
Este foarte important să nu forțați copilul să fie mai sociabil sau să se evidențieze mai mult în societate, pentru că se va simți presat și va tinde să se interiorizeze și mai mult. Este indicat ca părinții să creeze un mediu confortabil, în care copilul să se simtă înțeles și în siguranță.
Este bine să se evite folosirea cuvantului ”timid”, deoarece această etichetă va accentua timiditatea copilului. În plus celelalte persoane din jur pot privi copilul ca și când acesta ar avea o problemă și are nevoie de ajutor, lucru care înrăutățește situația celui mic.
Tocmai de aceea este bine să folosim cuvântul „liniștit” sau „rezervat”, fiind mult mai indicat în conversația cu copilul sau atunci când vorbim celorlalți despre el.
De asemenea este important să respectăm timpul necesar copilului să se acomodeze în situații noi și să nu încercam să îl grăbim. Atunci când urmează să plecați într-un loc anume , încercați să ajungeti mai devreme acolo, pentru a vă putea ajuta copilul să devină familiar cu acel loc și să și-l însușească în liniște. Astfel cel mic va reuși să simtă că el i-a primit pe ceilalți în mediul pe care deja l-a validat, fără să trebuiască să se integreze el într-un grup.
Încercați să descoperiți împreună cu copilul pasiunile și talentele acestuia, pentru că aceste activități îl vor face să se simtă special și vor fi subiectul discuțiilor dintre el și ceilalți, fiindu-i mai ușor să socializeze.
Dacă ne dorim un copil sociabil, înconjurat de prieteni și dornic de a interacționa cu lumea din jurul său, trebuie să ne îndreptăm atenția spre noi înșine și să ne întrebăm dacă mediul oferit celui mic pentru a se dezvolta este unul securizant și benefic.
